Un minut are 60 de secunde. O oră are 60 de minute.O zi – 24 de ore.
Petrecem o oră pe zi dintr-o săptămână alături de copiii noştri.
Haideţi să le dăm mai mult timp din viaţa noastră!
despre campanie


Anul trecut, prietenii de la Telefonul Copilului au înregistrat pentru prima dată apeluri ale copiilor ce sunau doar ca să spună ceva sau doar ca să îi asculte cineva. Într-un sondaj realizat de Gallup la iniţiativa Romtelecom în ianuarie 2010, aproape jumătate din copii au răspuns că petrec în medie 1 oră/zi dintr-o săptămână împreună cu părinţii. Mai mult, în timpul petrecut împreună, copiii şi părinţii comunică foarte puţin şi interecţionează la un nivel superficial.

Lipsa de timp şi comunicare este o realitate pe care o simt şi o conştientizează cei mai mulţi părinţi. Mulţi îşi dau seama că petrec din ce în ce mai puţin timp de calitate în relaţiile directe, că a fi împreună înseamnă a sta împreună, că discuţiile pe repede înainte se rezumă la câteva întrebări standard, că momentele de afecţiune sunt substituite de altfel de recompense, mult mai puţin valoroase. Pe termen lung, totuşi, consecinţele lipsei de timp şi mai ales de comunicare pot afecta viitorul copiilor.

Campania
iniţiată de Fundaţia Romtelecom pentru români doreşte a fi un sprijin venit în ajutorul părinţilor pentru a-şi petrece timpul alături de copii, fie că este vorba despre 5 minute, 4 ore sau despre săptămânile de vacanţă. Este un proiect centrat pe soluţii practice, menit să prevină consecinţele grave ale lipsei de comunicare, dar şi să îndemne la conştientizarea importanţei unei legături profunde între părinţi şi copii.


© Timp pentru copii - 2010 | Toate drepturile rezervate
Campanie organizată de